Este suferința o parte necesară a condiției umane? Este ceva normal ca indivizii să se simtă anxioși – ca și cum ar fi o piedică iminentă, o frică de intimitate sau un sentiment de falsitate și lipsă de sens?
Rana primară este o traumă nerezolvată. Are de-a face cu încălcarea atașamentului, cu încălcarea acelei legături esențiale dintre un copil și părinții săi. Este trădarea nevoilor emoționale care nu au fost satisfăcute. Această durere apare la o vârstă fragedă și nu se rezolvă. Când ajungem la vârsta adultă, încercăm să anesteziam durerea și totuși ea continuă să ne condiționeze.
Aceste răni apar în relațiile noastre cele mai intime, mai ales în copilărie. Departe de a dispărea cu timpul, rana supraviețuiește, rămâne latentă și intră în ființa noastră. De atunci încolo creează din ce în ce mai multe straturi și ajunge în orice zonă a vieții noastre poate.
Psihologia ne aduce mai aproape de faptul că dezvoltarea copilăriei noastre, nu condiţionează doar formarea personalităţii noastre, ci şi relaţiile noastre din viaţa de adult. A ști ce fel de experiențe ne-au marcat este esențial pentru a le identifica pe cele care poate ne-au rănit și pentru a putea vindeca acele răni; evitând ca și copiii noștri să le sufere și perpetuăm ciclul inconștient. În termeni psihologici, conexiunea noastră cu Sinele nostru mai profund este rănită. În termeni religioși și filozofici, conexiunea noastră cu Realitatea Ultima, Fundamentul Ființei sau Divinul este ruptă. Indiferent cum alegem să o descriem, rămâne de fapt că această rănire ne desprinde de rădăcinile mai adânci ale existenței noastre.
Ce sunt rănile primare?
Ființele umane au o nevoie care depășește simpla hrană. Când un copil vine pe lume, are nevoie în primul rând să se simtă protejat, învelit în dragoste și sprijinit de afecțiune. Dragostea ne plasează în această lume și ne hrănește. Dragostea ne ajută să ne dezvoltăm, să ne simțim în siguranță într-un mediu prietenos. Venim în această lume știind că suntem importanți pentru cineva.
Din această cauză, atunci când un psiholog sau terapeut își primește pacientul, el va încerca și să creeze un mediu în care empatia și apropierea sunt întotdeauna palpabile. Oamenii au nevoie de aceste tipuri de nutrienți. Dacă nu le putem percepe sau simți, creierul nostru reacționează aproape instantaneu. Apar suspiciunea, frica și tensiunea.
Aceasta este ceea ce experimentează un copil când nu simte o legătură intimă. Rana primară își pune amprenta asupra vieților noastre atunci când părinții nu sunt accesibili, nici emoțional, nici fizic. Încetul cu încetul mintea acelui bebeluș, și apoi aceluiași copil când are câțiva ani, este invadată de anxietate, foame, poftă emoțională, gol, singurătate, pierdere și lipsă de protecție.
Deși mulți și-ar aminti copilăria ca pe o etapă fericită, este obișnuit să găsim și să ne simțim identificați cu una sau mai multe dintre aceste răni, mai profunde sau mai superficiale, care ne trage spre anumite simptome, eșecuri sau tipare pe care le repetăm fără să fim conștienți; dezactivându-ne să ne confruntăm cu o viață de adult sănătoasă și rezistentă. Ei tind să răspundă la conflicte nerezolvate, deficiențe emoționale, situații traumatice sau chiar distorsiuni ale unei realități aparent inofensive care, totuși, este interpretată ca amenințătoare.
Care sunt aceste răni și cum ne influențează:
- Rană de abandon
Lipsa afecțiunii, companiei sau sprijinului emoțional ne-a marcat atât de mult încât ne aflăm într-o vigilență constantă pentru a nu mai fi abandonați, simțind o teamă extremă de singurătate. Putem suferi dependență emoțională, tendință de autosabotare, tolerăm excesiv pentru a nu rămâne singuri, legăm o relație de alta de frica singurătății; sau chiar luăm inițiativa de a-i abandona pe ceilalți înainte ca ei să o facă, ca mecanism de apărare, de teama de a nu reexperimenta acea durere copleșitoare.
Putem vindeca această rană lucrând această frică de singurătate. Cel care se teme de abandon este copilul interior, nu adultul; așa că trebuie să ne conectăm cu el/ea, să-l validăm, să-i îmbrățișăm natura și să-i întărim stima de sine, astfel încât el/ea să se simtă mai în siguranță și mai capabil. Dedicându-ne timp de calitate, vom demola teama de deschidere emoțională și ne vom apropia de reconcilierea cu sine. Trebuie să lucrăm la relațiile afective și să învățăm să fim singuri înainte de a începe alte relații.
- Rană de respingere
Originea o găsim în experiențele de neacceptare de către părinți, îngrijitori sau proprii semeni, care au culminat cu o respingere a noastră înșine. Când percepem respingerea ca și copii, ajungem să cultivăm auto-ura. Nu credem că suntem demni să iubim sau să fim iubiți, iar orice critică ne va provoca suferințe pe care vom încerca să o compensăm prin nevoia de aprobare și recunoaștere externă constantă.
Putem vindeca această rană începând să ne prețuim pe noi înșine și să ne recunoaștem pentru ceea ce suntem, o ființă valoroasă și unică, relativizând acea critică negativă internă și transformând-o în strategii constructive pozitive. Trebuie să ne lucrăm nesiguranțe, câștigând mai multă încredere și respect pentru noi înșine, pentru a ne cultiva iubirea de sine.
- Rană de umilire
Are originea atunci când simțim că părinții noștri sau mediul nostru ne-au dezaprobat, criticat sau ridiculizat. Lipsa stimei de sine conturează o personalitate dependentă de la care ne subestimăm, ne simțim vinovați de orice și ne uităm nevoile, pentru a-i face pe plac altora. Fără să ne dăm seama, ajungem să credem că auto-recunoașterea noastră depinde de imaginea pe care o au ceilalți despre noi.
Putem vindeca această rană renunțând la povara grea a umilinței și vinovăției, stabilind limite și respect, iertând oamenii care ne-au rănit și iertându-ne pe noi înșine; reconciliându-ne cu trecutul, astfel încât să putem începe să ne prețuim ca persoana care suntem și să ne asumăm responsabilitatea acum ca adulți.
- Rană de trădare
Apare atunci când ne-am simțit trădați de unul dintre părinți, care nu și-a ținut promisiunea. Dacă situația s-ar repeta, ar putea ajunge să genereze sentimente de neîncredere și izolare; care poate avea ca rezultat resentimente sau invidie în timp. Această rană construiește personalități puternice, posesive, neîncrezătoare sau controlante; din necesitate să nu se simtă din nou înșelat. Prețuim fidelitatea și loialitatea, deși din viziuni distorsionate ca urmare a experienței, care ne fac să nu știm să respectăm limitele sau spațiul celorlalți.
Putem vindeca această rană lucrând toleranță, răbdare, încredere și delegarea responsabilităților către ceilalți; fiind consecvenți cu cuvintele și acțiunile noastre, fiind sinceri fără a promite în zadar și ținând mereu promisiunile pe care ni le facem nouă înșine și altora.
- Rana nedreptății
Are originea atunci când părinții noștri erau rigizi sau reci, impunându-ne un stil educațional autoritar și nerespectuos. O cerere constantă ne-a generat un sentiment de nedreptate și sentimente de lipsă de valoare; formarea adulţilor rigizi cu deficienţe de comunicare şi dificultăţi în acceptarea diferitelor moduri de a fi sau de opinii. Ele se bazează pe propriul sistem de convingeri și valori, exprimate ca judecăți morale și adevăruri absolute.
Datorită nevoii de a câștiga putere și importanță socială bazată pe ordine excesivă și perfecționism, trebuie să vindecăm această rană lucrând la rigiditatea mentală, cultivând toleranța și respectul pentru o diversitate lipsită de judecată, flexibilitate și încredere față de ceilalți. Trebuie să acordăm o atenție deosebită exprimării libere a sentimentelor, acceptării a ceea ce este diferit și reconstrucției empatiei.
Cum să ne vindecăm rana primară
Cel mai potrivit lucru de făcut în aceste cazuri este să solicitați ajutor profesional. Este o tehnică care combină diferite tipuri de stimulari și de procesare a informațiilor, astfel încât oamenii să poată scoate la lumină experiențe traumatice și răni din copilărie și să vrea să vorbească despre ele, să le recunoască și să le facă față mai bine.
De asemenea, merită să luăm în considerare strategiile de bază care tind să fie folosite pentru a încerca să se împace cu și să vindece rana noastră primordială. Acestea sunt următoarele:
– Deveniți conștienți de emoțiile noastre latente și atribuiți-le un nume.
– Spuneți cu voce tare nevoile noastre nesatisfăcute (afecțiune, sprijin, lipsă de protecție, apropiere empatică etc) Trebuie să „legitimăm” aceste nevoi și să nu le reprimăm.
– Reflectați asupra singurătății pe care am simțit-o în copilărie.
– Trebuie să facem asta fără teamă, fără furie și fără rușine. Unii oameni evită să se gândească la golul trăit în copilărie. Preferă să nu se gândească la acei ani de suferință, din cauza durerii și disconfortului pe care le face să le simtă.
– Trebuie să aducem la lumină acel sine rănit – acea parte din noi care este încă plină de furie pentru că nu a experimentat suficientă afecțiune și protecție.
– Înțelege că nimic nu a fost vina ta. Victima nu este vinovată de nimic.
– Permite-ți să-ți eliberezi tristețea și emoțiile interioare.
– Angajează-te în schimbare, fii capabil să te transformi, asumă-ți responsabilitatea pentru o schimbare care îți va aduce bunăstare interioară.
Iartă!
În cele din urmă, experții în acest tip de terapie de a face față rănii primare și traumei care vine cu ea, ne recomandă să iertăm.
A acorda iertare părinților noștri nu îi scutește de vinovăție, dar ne permite să ne eliberăm de influența lor. Este pur și simplu să acceptăm ceea ce sa întâmplat, să acceptăm realitatea a tot ceea ce am suferit. Dar, în același timp, a fi capabili să ne oferim iertarea ne va permite să rupăm cercul durerii și să eliberăm povara de pe inimile noastre. Vom fi eliberați de durere, de furie și de amintirile de ieri.
Să luăm în considerare acest lucru cu atenție. Subiectul rănii primare stârnește cu siguranță un mare interes și merită să petreceți timp încercând să înțelegeți această realitate psihologică complexă.
Te-ai simtit identificat? Dacă anumite idei te-au făcut să rezonezi, simți că te-ai conectat cu unele dintre ele și vrei să înveți să gestionezi emoțiile într-un mod constructiv pentru a-ți vindeca și a-ți hrăni identitatea de adult care ești acum, te încurajez să schimbi vechile tipare pe care le-ai refuzat, si noi stiluri de viață mai sănătoase.